AdSense

Digital Divas – am făcut-o și pe asta

Digital Divas – am făcut-o și pe asta

Heey, girls.😍 Eu sunt Mihuț🐞, bine ați venit sau revenit pe blogul meu. Sunt foarte entuziasmată să vă povestesc cum am ajuns să fiu nominalizată la Digital Divas și cum mi s-a părut evenimentul.

Cum?

Voi începe prin a vă povesti cum am ajuns să fiu nominalizată la acest eveniment.

Păi, începusem să tot văd pe social media reclamă cum că au început înscrierile pentru evenimentul Digital Divas de anul acesta. Inițial nu am vrut să mă înscriu pentru că mă gândeam că nu voi fi acceptată ca invitată. Dar am stat și m-am gândit, dacă nu mă înscriu logic că nu voi fi acceptată. Așa că m-am înscris.

Surpriza mare a fost pe 22 martie când am primit mail-ul că am fost acceptată la eveniment. În mail spunea că trebuie să confirm participarea și să specific dacă vreau să particip doar la conferință sau și la gală. Am zis, stop, gală?? Am intrat pe site să văd categoriile și am găsit una la care mă încadrăm și eu. Și uite așa m-am înscris la Young Divas in Beauty Blogging.

Digital Divas

Nici nu vă imaginați cât de bucuroasă am fost când am primit mail-ul care îmi spunea că am fost nominalizată la acea categorie. Am simțit brusc că fac bine ce fac și că trebuie să mă ambiționez să devin din ce în ce mai bună.

Ce este Digital Divas?

Digital Divas by AVON este cel mai important eveniment dedicat femeilor active în online, devenind pentru al 7-lea an consecutiv locul de întâlnire și celebrare al tuturor celor care strălucesc în activitatea lor și definesc peisajul online din Romania.

Evenimentul este organizat de Evensys, susținut de Avon și a avut loc la palatul Bragadiru, București. Printre sponsori se numără și Häagen-Dazs, Samsung, McCaffe, AfterEight, Rowenta, Absolut, Lipton.

Care a fost programul evenimentului?

Voi trece rapid în revistă programul. Dacă ați urmărit deja online evenimentul probabil știți deja despre ce a fost vorba.

– 12.00 – 13.00 au avut loc înscrierile unde am primit ecusonul.

Digital Divas

– 13.00 – 14:30 – International: Are we there yet?

Aici au discutat Maurice Munteanu ( Fashion editor, ELLE România), Diana Enciu ( Blogger, fabulousmuses.net), Alina Tanasa ( Blogger, fabulousmuses.net), Sânziana Negru ( Blogger, sanziananegru.com), Mirela Bucovicean ( Founder, Molecule F), Vali Bărbulescu ( artist & entrepreneur) și Raluca Hagiu ( editor-in-chief Unica & Owner, theidealist.ro)

Digital Divas

– 13.30 – 15.15 Lunch Break

Digital Divas

– 15.15 – 17.15 Influencers & Brands: In a complicated relationship.

– 17.15 – 18.00 Coffee Break

Digital Divas

– 18.00 – 19.30 Authenticity: Deeper than skin.

– 19.30 – 20.30 Networking Cocktail

– 20.30 – 22.00 Digital Divas Awards Gala

Păreri despre Digital Divas

Pentru mine a fost prima dată când am participat la Digital Divas și m-am simțit foarte bine. Acum na, aici a contat și faptul că am fost cu niște persoane minunate cu care am avut ce discuta. Chiar m-am distrat pe parcursul zilei. Toate conferințele au fost foarte interesante și am avut multe lucruri de învățat. Iar cum eu sunt la început de drum, mi-a prins foarte bine deoarece mi-a deschis ochii în mai multe direcții.

Am aflat exact care e treaba cu agențiile de PR și cum se desfășoară toate colaborările dintre firme, agenții și bloggeri și ce e de făcut pentru o mai bună comunicare între aceste 3 părți. Cel mai bine vă las link aici unde puteți vedea toată conferința în caz că nu ați văzut-o deja.

Mi-a plăcut organizarea. Toată ziua a fost foarte bine structurată în așa fel încât să putem să ne și delectam cu un cocktail, să facem poze, să ni se facă o coafură profesională și să ne bucurăm de vremea frumoasă de afară pe terasă.

Digital Divas

Această masă superbă a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în sală. Inițial am crezut că e doar de decor, dar nu, au venit două coafeze care au stat în la dispoziția noastră toată ziua.

Digital Divas

În fiecare pauză eram invitate afară pe terasă. Fie că ieșeam pentru poze, băuturi, mâncare, înghețată sau cafea, acolo găseam de toate.

Digital Divas

Și bineînțeles, fiind un eveniment organizat de Avon, nu se putea să plecăm cu mâna goală. La plecare am primit câte o punguță cu 3 produse Avon și voi scrie un review despre ele curând.

Digital Divas

Eu sunt de părere că s-a meritat drumul până la București pentru a merge la acest eveniment. Chiar mă bucur enorm că mi s-a oferit această posibilitate și cu siguranță aș mai repeta experiența.

 

Un follow și un like aici:
0


10 thoughts on “Digital Divas – am făcut-o și pe asta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ți-a plăcut acest articol ? Împrăștie vorba!