Doctor fish – foot therapy

Doctor fish – foot therapy

Bunăă.. Eu sunt Mihuț🐞, bine ați venit sau revenit pe blogul meu. Dacă nici în vacanță nu mai mergem la relaxare, atunci când? După o zi întreagă de colindat străzile Atenei, am fost la o ședință de terapie pentru picioare, cu pești, la Doctor Fish.

Ce este Doctor fish?

Doctor fish este un salon de “Foot therapy & day spa” pe care l-am găsit întâmplător în Atena. Era ultima seară de plimbare și bineînțeles nu aveam chef să ne întoarcem la hotel. Așa că am mai hoinărit prin centrul Atenei, am mai admirat străduțele, am mai căutat suveniruri.

Întâmplător am dat peste acest salon in cartierul Plaka și nu am stat pe gânduri, am intrat imediat. Au servicii de manichiură, masaj și terapie cu pești. La cât de tare ne dureau picioarele, normal că am ales terapia cu pești pentru picioare. Ne-am spălat pe picioare, ni s-au oferit prosopele și apoi am mers la acvariile cu peștișori.

Ei aici urmează partea interesantă. Deși eram foarte încântată și abia așteptam, mi s-a făcut frică. Imediat ce atingeam apa cu călcâiele, veneau toți instant să îmi mănânce pielea moartă. Mă rog, astă era și scopul. Am stat așa câte puțin cu călcâiele vreo 5 minute după care m-am obișnuit și am băgat picioarele de tot în în apă. Bineînțeles, la cât de mici erau, aproape că nu simțeam nimic.

În mod normal o ședință ține 10 minute și costă 10€, dar doamna de acolo a fost foarte drăguță și ne-a dat câte 5 minute în plus. Ba mai mult de atât, din cauză că mi-a fost teamă la început, eu am primit 5 minute în plus față de ceilalți, minute în care în sfârșit am putut să mă bucur de tratament. După ce s-a terminat ședinta ne-au oferit și loțiune iar picioarele noastre erau ca noi!

De ce este bună terapia cu peștișori?

Este o metodă de tratament de înfrumusețare foarte cunoscută. Peștii folosiți se numesc Garra Ruga. Sunt utilizați pentru eliminarea pielii moarte deoarece nu au dinți ci o gură în formă de cupă, cu putere de aspirație, astfel procedeul este total nedureros. (Dacă aș fi știut de la început că nu au dinți probabil nu mi-ar mai fi fost frică.)

Procedeul este sigur și din punct de vedere al igienei. Deoarece apa este sterilizată 24h din 24h iar virusurile nu se iau prin apă.

Eu chiar am observat o diferență foarte mare. Deoarece în ziua respectivă mersesem foarte mult pe jos ar fi trebuit să am călcâiele crăpate și cu aspect destul de neplăcut. În schimb când am ajuns la hotel aveam tălpile foarte moi și cu aspect plăcut ca după un peeling. În mod regulat folosesc un scrub pentru corp și mai ales în zona călcâielor deoarece acolo tind să am pielea foarte uscată și crăpată.

Doctor Fish

Ați încercat până acum acest procedeu?

Eu chiar recomand acest tratament, dacă aveți ocazia să mergeți, nu ar trebui să o ratați.

Un follow și un like aici:
0


13 thoughts on “Doctor fish – foot therapy”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ți-a plăcut acest articol ? Împrăștie vorba!